Ribes spp - Coacaz

ghia_don

Active Member
Fisa realizata impreuna cu Cosmina.

Denumire stiintifica:
Ribes spp

Denumire populara:
Coacaz

Imagini:
http://www.atlas-roslin.pl/gatunki/Ribes_nigrum.htm
www.atlas-roslin.pl/gatunki/Ribes_petraeum.htm

Tipul plantei:
Perena. Genul cuprinde cca 148 de specii de arbusti.

Gabarit:
Poate ajunge pina la 1-1,5m inaltime, 0,6-0,7 m latime.

Lumina si temperatura:
Este un arbust putin pretentios la lumina, suporta bine semiumbrirea. Temperatura optima din perioada de vegetatie este de 17-18 grade C. Rezista iarna la temperaturi de pina la - 30 grade.

Flori, frunze, fructe:
Frunzele sint simple, palmat -lobate, asezate altern sau in fascicule. Florile sint mici, verzi, galbene, albe sau rosii, dispuse in inflorescente de tip racem (ciorhine) si sint in numar de 8-10. Se deschid esalonat primavara timpuriu, incepind de la baza catre virful inflorescentei. Fructele sint bace (boabe) cu o forma globulos-ovala, de culoare neagra, rosie sau alba, care poarta in virf o parte din invelisul floral sub forma uscata. Pulpa fructului este verzuie sau incolora, cu gust acru sau acru dulceag, cu aroma specifica de foxat, motiv pentru care fructele unor soiuri nu se consuma in stare proaspata. Maturarea fructelor are loc la cca 60 zile de la fecundarea florilor, cam in a doua decada a lunii iulie.

Solul:
Creste si rodeste bine in sol cu textura mijlocie, bine drenat, afinat, reavan, cu fertilitate naturala ridicata, pH 5,5- 6,5. Solurile grele, cu exces de umiditate sint contraindicate, deoarece favorizeaza aparitia clorozei si a putregaiului radacinilor.

Udarea:
Are nevoie de multa apa, in zonele cu precipitatii insuficiente se uda de 3-4 ori din abundenta. Se aplica un udat cu doua saptamini inainte de inflorit, un alt udat cu 15-20 zile inainte de recoltare si inca 1-2 udari in august-septembrie.

Aerul:
Are nevoie de un climat umed, zona optima de cultivare fiind la 300-800m altitudine.

Ingrasaminte:
Are cerinte mari fata de substantele nutritive, de aceea se fertilizeaza socotind ca la fiecare planta, pe o raza de 60 cm, sa se incorporeze toamna, din 3 in 3 ani: 15-20 kg ingrasaminte organice, 200g superfosfat, 100g sare potasica si azotat de amoniu- cite 50 g toamna si 50 g primavara, inainte de inflorit.

Inmultire:
Tulpinile de un an si lastarii au insusirea ca in anumite conditii de mediu sa emita radacini adventive. De aceea, coacazul se inmulteste usor pe cale vegetativa prin: butasi lemnificati, semilemnificati, verzi, prin marcotaj, despartirea tufelor, altoire si culturi de tesuturi. Cea mai buna perioada de plantare a butasilor semilemnificati si lemnificati, este a doua jumatate a lunii septembrie, astfel ca la suprafata solului sa ramina 1-2 muguri. Dupa plantare se biloneaza. Recoltarea butasilor inradacinati se face in toamna anului urmator plantarii, dupa caderea frunzelor. Inmultirea prin despartirea tufelor se face numai in cazuri speciale, astfel: tufa matura se scoate complet, se desface astfel incit unei tulpini sa-i corespunda o parte din sistemul radicular. Plantele rezultate se planteaza mai adinc cu 8-10 cm, se uda bine, iar tulpina se scurteaza la 12-15 cm deasupra solului.

Conditii de iernare:
Rezista bine la ger, dar in unii ani este afectat de brume si ingheturi tirzii.

Boli si daunatori:
Aproape toate soiurile cultivate sint sensibile la fainare, de aceea se stropesc iarna cu zeama sulfocalcica 20%. La aparitia simptomelor se stropesc din doua in doua saptamini cu Topsin-0,1%, sau Benlate-0,1%. Alte boli care pot aparea: antracnoza, rugina coacazului. Poate fi atacat de sfredelitorul lastarilor (Sesia tipuliformis) si paduchele din San Jose, caz in care se fac stropiri cu Sintox 25-0,2%, Carbetox 37-0,5%.

Ingrijire, particularitati:
Pentru a avea recolte bune se vor executa taieri de formare a coroanei , care se considera deplin formata la sfirsitul anului al cincilea. Ea are acum 15-18 tulpini crescute in zona coletului, de virste diferite, cite 3-6 tulpini de fiecare virsta. Stiind ca rodirea se produce pe ramuri de 1 an, se va cauta ca prin taieri sa se asigure permanent cresteri anuale. Ele sint mai viguroase si mai multe, pe tulpini de 2-3 ani, care dau si cea mai mare productie. De aceea, tulpinile cu cresteri mici vor fi suprimate si inlocuite cu tulpini de 1 an sau cu cresteri viguroase pornite chiar de la baza tulpinii ce trebuie inlocuita. Se vor indeparta toate ramurile rupte, bolnave si cele care indesesc coroana.

Specii si varietati:
Ribes alpinum- coacaz de munte
Ribes nigrum - coacaz negru
Ribes aureum- coacaz auriu su cuisor
Ribes petraeum- palitor sau coacaz de stinca
Ribes rubrum-coacaz rosu
Ribes sanguineum- originara din America si Mexic

Surse bibliografice:
Lenuta Chira - Cultura arbustilor fructiferi
Draganescu E. - Lucrari practice de pomicultura, Lito IAT, 1984
Berar V., Bala M., Draganescu E., Goian M., Palagesiu I., Posta G - Ghid practic de horticultura, Ed. De Vest, Timisoara, 2005
Nedelea G., Otiman P.I., Palagesiu I., Sala F., Sanea N. - Compendiu horticol, Ed. De Vest, Timisoara, 2000

Discutii despre coacaz:
http://egradini.ro/forum/viewtopic.php?t=1982
 
Sus