Week-endul trecut am putut să mă înfrupt din primele roșii. După 122 de zile de la însămânțare.
Am observat primele semne de Phytophtora (boala roșiilor foarte infecțioasă cauzată de o ciupercă). Toate roșiile au fost stropite apoi (nu preventiv) cu Cuprex 50. Un soi de zeamă bordeleză, biologică, care se diluează direct în apă.
Primele coapte sunt câteva dintre tipurile cherry și așa cum așteptasem Siberian Superior. Homestead este de asemenea coaptă, însă fiind un exemplar mare mai aștept, pentru o coacere în profunzime.
Siberian Superior. Face roșii de dimensiunea unei caise. În partea superioară prezintă niște dungi/ pete de verde închis la culoare care însă nu penetrează în carne. Forma fructelor este regulată, ușor lungite, cu un profil aproape elipsoidal.
Gustul este de roșie. Lipsesc unele note, însă rămâne un gust bun de roșie. Consider că se pretează cel mai bine în salate. În acest sens este excelentă. Când am spus că lipsesc note, m-am referit la o aciditate scăzută, nu la un gust fad.
Planta crește neregulat, sub forma unei tufe. Copilirea nu trebuie să fie serioasă, deși creșeterile redundante trebuie înlăturate. Deși fructele sunt relativ mici, planta nu este extrem de productivă, însă este o varietate foarte bună pentru a începe sezonul, pentru că este timpurie. trebuie să insist pe copilire. Am observat că lăstarii pot să fie doar flori sau să fie lăstari care prezintă 2 frunze și apoi imediat flori. Nu este o tomată care se poate agăța s-au întinde verticală, însă nici o tufă adevărată nu este. Are nevoie de suport. Am observat că este relativ mai sensibilă la boli, prezentând mai multe fruze de la bază afectate de fungii.
http://www.facebook.com/photo.php?pid=8 ... 0519721387
O recomand pentru: coacerea timpurie, aspect.
Nu o recomand: cantitatea de fructe.
Christmas Grapes.
Îmi este foarte greu să spun că este o roșie cherry din cauza dimensiunii mai mari.Fructele de mărimea nucilor cresc din abundență pe ciorchini. culoarea este roșie cu o tentă verzuie abia sesizabilă. Planta este viguroasă și necesită copilire și suport. În climatul din Romania cred că ar putea fi ghidată pe două brațe în special în solarii. În mod cert este o varietate timpurie. Planta pare a fi mai rezistentă la boli (Phytophtora). fructele sunt regulate, deși cele dinspre vârful ciorchinelui sunt doar sensibil mai mici. Coacerea se face treptat de la baza ciorchinelui înspre vârf.
Gustul este execelent. Este ceea ce îți poți dori de la o roșie clasică. Aciditate bună. Gust intens, bogat în lichid.
O recomand pentru: Gust, coacere timpurie, vigorozitatea creșterii.
Nu o recomand: -
Cherry Roma
Plantă cu creștere viguroasă care necesită copilire și suport. Ghidarea pe două brațe este posibilă, în special în solarii. Planta este relativ rezistentă la Phytophtora. Aspectul plantei, deși ghidat, este ridicol de inestetic. frunzele atârnate, fructele atârnând leneș în ciorchini generoși.
Produce fructe regulate alungite, elipsoidale de mărimea unor prune bistrițe mici. Fructele cresc pe ciorchini și se coc treptat de la baza ciorchinelui spre extremitate.
Culoarea este roșie cu tentă veruzie sesizabilă. Nu sunt în totalitate opace, însă nici nervurile nu sunt vizbile în interior. Ar putea da impresia unor roșii necoapte.
Gustul este dulce, delicios, foarte aromate, ușor distins de gustul clasic de roșie. Acest gust delicios este completat de fermitatea fructului. Fructele sunt tari, și cărnoase, nu crocante. Nu discutăm despre duritatea unor roșii de supermarket în afara sezonului, ci despre o trăsătură naturală. De asemenea, deși mai puțin bogate în acizi și îndepărtându-se de la gustul tradițional de roșie spre unul mai fructat, eu o consider o roșie delicioasă și poate fi feliată în salate sau consumată ca și un snack. Datorită fermității lor și dimensiunilor modeste cred că ar putea fi folosite în preparări culinare calde, în special wok (prăjită rapid într-un vas foarte încins pentru un timp scurt).
Recomdată pentru: gust, coacere timpurie, productivitate.
Nu o recomand: -