Kalanchoe blossfeldiana

tzep

Well-Known Member
Moderator
Denumire în limba latina:
Kalanchoe blossfeldiana

Denumire populara:
-
Imagini:
Kalanchoe blossfeldiana

Kalanchoe calandiva



Tipul plantei:
Originara din Madagascar a fost usor naturalizata in intreaga lume.
Suculenta, perena arborescenta, cu frunze in perechi opuse, petiol bine marcat, avand crestaturi pe margine. Usor de inmultit si de ingrijit a devenit preferata de iubitorii de plante, fiind si foarte decorativa prin florile sale.
K. calandiva este numele dat hibrizilor cu flori duble.

Gabarit:
Tulpina este erecta, apoi prin tundere se ramifica puternic, capatand un aspect de tufa ce poate avea 15cm - 50 cm inaltime si 30 – 50 cm diametru.

Lumina si temperatura:
Doreste lumina puternica, cel putin 4 ore de soare pe zi dar expunerea in soare direct trebuie sa se faca cu mare atentie pentru ca planta sa nu sufere arsuri. Mutarea in aer liber se recomanda sa se faca treptat.
Temperatura optima pentru crestere si inflorire este in timpul zilei de 18-22 grade Celsius, iar în timpul noptii 10-15 grade Celsius. Perioada de canicula din timpul verii, face ca planta sa-si incetineasca ritmul de crestere intrand intr-un semirepaus.

Flori, frunze, fructe:
Frunzele sunt carnoase dispuse perpendicular fata de perechea anterioara. Au culoare verde, sunt in general ovale, mai alungite sau crestate. Lungimea este cuprinsa intre 2 -6 cm si latimea 2-4 cm.
Inflorescenta este erecta si cuprinde numeroase flori crescand pe tije lungi. Florile la K. blossfeldiana nativa, sunt simple, drepte, de culoare rosie, unite intr-un tub, avand patru sepale si patru petale usor arcuite spre exterior. Diametrul florilor este de 8-12 mm. Perioada de inflorire se intinde pe o durata de 4 - 8 saptamâni.
Semintele sunt foarte mici, aproape imposibil de recoltat.

Solul:
Pamant de flori în amestec cu nisip grosier cu o mare capacitate de drenare. Ph cuprins intre 5,5 si 7,5.

Udarea:
Se uda cu apa la temperatura camerei, dupa ce substratul superficial este usor uscat. Este o planta rezistenta la deficit de apa, pe care-l suporta foarte bine.

Aerul:
Tolereaza aerul uscat in schimb nu accepta umiditatea ridicata si prelungita.

Ingrasaminte:
Se fertilizeaza foarte rar, de 1 – 2 ori pe an in perioadele de crestere. Ingrasamantul folosit este cel pentru cactusi la 25 - 50% din concentratia recomandata.

Inmultire:
Se inmulteste prin butasi care inradacineaza foarte de usor.
-Prin butasi de tulpina cu doua frunze. Se pun intr-un pahar cu apa, unde vor inradacina in scurta vreme.
-Se recolteaza o frunza sanatoasa, matura, dar nu prea veche, cu petiol. Se lasa sa se cicatrizeze 2-3 zile si apoi se planteaza baza petiolului intr-un substrat usor umezit sau chiar in nisip. O temperatura mai ridicata a solului face ca inradacinarea sa se faca in scurt timp.
-Se recolteaza varful plantei cu ultimele 2 perechi de frunze, se lasa la uscat 2-3 zile, apoi se planteaza in substrat usor umezit. Dupa o saptamana se poate incepe pulverizarea usoara cu putina apa. Si in acest caz o temperatura mai ridicata a solului, grabeste inradacinarea.

Conditii de iernare:
Temperatura minima suportata este de 5-7 grade Celsius. Este sensibila la frig, temperaturile prelungite sub valorile mentionate, facand sa deterioreze unele parti ale plantei sau chiar in totalitate.

Boli si daunatori:
Este destul de sensibila la fungi, in conditii de umezeala si ventilatie defectuoasa. De asemenea paduchii lanosi si afidele sunt dusmanii plantei.

Îngrijire, particularitati:
Plantele achizitionate din florarii sunt butasi scurti obtinuti din tulpini tinere, cultivate în turba, cu stimulatori de crestere, fertilizate excesiv, fiind foarte sensibile la schimbarea mediului.
Dupa trecerea perioadei de inflorire se recomanda transplantarea, in substrat corespunzator.
Dupa uscarea completa a florilor, sau spre sfarsitul perioadei de repaus, este indicat sa se taie tijele florale, pentru stimularea ramificarii si infloririi.
Plantele de mai multi ani, infloresc mai bogat si mai repede.
Respectarea unei perioade de repaus este necesara, pentru ca planta sa acumuleze energie pentru o noua inflorire.
Este bine ca aceasta perioada sa fie in timpul iernii, pentru ca noaptea este mai lunga decat ziua si formarea bobocilor florari este declansata de lungimea zilei (zi scurta) si nu de temperatura.

Discutii despre Kalanchoe:
viewtopic.php?t=1619
 
Sus