Si eu cred ca e bolnavior gazonelul. Probabil ceva boli fungice, favorizate de vremea foarte umeda si de posibile carente nutritive ale solului. Am avut cam aceeasi problema si am rezolvat-o asa:
1. Am "scarmanat" gazonul zdravan, aproape i-au iesit fulgii. Pentru asta am folosit o grebla speciala de la Gardena. Am scos foarte multa masa uscata, in diverse stadii de putrezire (deci un mediu foarte bun pentru boli fungice). Inainte de scarmanare, lasa gazonul neudat vreo doua zile, ca sa se scoata mai usor resturile astea. Si chiar inainte de a face operatiunea, tunde-l la 2-3 cm.
2. Dupa scarmanare, l-am stropit cu un fungicid cu spectru larg. Nu am udat, pt ca se spala fungicidul de pe frunze si nu se mai absoarbe.
3. Dupa o zi-doua, am aplicat ingrasamint universal cu eliberare lenta (granule de la Everris), in cantitatea mentionata de producator pt mp. Personal mi se par mai eficiente ingrasamintele granule, pentru ca ramin in sol mai mult timp si au efect mai indelungat.
4. Imediat dupa aplicarea ingrasamintului, am udat zdravan, ca sa patrunda substantele nutritive in sol. Udat zdravan inseamna minim juma' de ora de mers aspersoarele, dar depinde de debitul lor. Eu am debit destul de mare de apa la ele.
5. Apoi am mai rarit udarile, ca prea multa umezeala nu face bine unui gazon care se respecta. E mai sigur sa il uzi o data - de doua ori pe saptamina zdravan, decit sa-l inunzi zilnic. Udatul zilnic "spala" si substantele nutritive din sol, deci favorizeaza carentele (pe linga bolile fungice).
No, dupa o saptamina de la aplicarea ingrasamintului, mi s-a inverzit si inzdravenit gazonul, de nu-l mai recunosteam. De atunci am mai aplicat o data ingrasamint, ca incepuse iar sa se ingalbeneasca, dar si-a revenit imediat. Eu am o problema cu solul, nu stiu de unde a fost adus in gradina, dar cred ca era secatuit complet de nutrienti. Nici balariile nu cresteau prea bine pe el.
Ce am invatat din toata povestea: scarificarea/scarmanarea anuala (primavara) si aplicarea de ingrasaminte sint ESENTIALE pentru un gazon frumos.
Alte recomandari, probabil le stii deja:
- pe timp de seceta e bine sa tunzi gazonul mai inalt, pentru ca retine mai bine umezeala la nivelul solului
- nu trebuie exagerat cu udatul
- tunderile trebuie facute periodic
- lama masinii de tuns trebuie sa fie foarte ascutita.
Succes cu gazonelul!