Era vorba de Coleus.
Ca si culoare, era intre cele 2 evidentiate in poza de mai jos:
Vezi atașament 8549
Nu am gasit planta in ghiveci, dar am gasit mix de seminte si am comandat.
Astazi ma duc sa-mi iau tava pentru rasaduri.
Sunt total paralel cu gradinaritul, eu credeam ca pun 1 pachet de seminte intr-un ghiveci si rezolv problema, noroc ca dupa ce am dat comanda am primit un link in care este explicat cum sa plantez semintele.
Wish me luck!
Multumesc!
Bine ca s-a identificat planta si inca o data bine ca este o planta care se poate gasi relativ usor la ghiveci/pahar sau in/sub forma de seminte si sansele cresc ca sa se gaseasca usor la vanzare in orasele mai mari, mai aglomerate mai ales in piete agroalimentare acolo unde vand florarii rasaduri de flori.
In poza de mai jos pe care am facut-o in noaptea asta, in partea stanga este o planta de coleus care am cumparat-o la pahar de rasad de la o florarie din piata agrolimentara care are propria sera undeva la iesirea din oras. A costat 2,5 lei ca pui, era un pic mai mica . Am transplantat-o in ghiveci mai mare si acum are culorile un pic cam spalacite deoarece are uscat pamantul si nu prea a fost soare zilele astea plus ca creste cam greu adica din cauza frigului prinderea ei a durat mult pentru ca o tin afara pe balcon . I-am pus niste apa in care am bagat o picatura de Atonik cu pipeta.
In mijlocul pozei este un pahar de rasad unde am semanat seminte de coleus , se vede si data semanarii. Tot asa dureaza mult din cauza frigului .
In partea dreapta este plicul de seminte de coleus cumparat de la dedeman pe la mijlocul lunii martie. A costat 2 sau 3 lei.
Dedemanul aduce plicuri cu seminte cam pe la mijlocul-sfarsitul lunii februarie in fiecare an ,cand se incepe semanatul la florile gradina.
Si acum partea interesanta, cateva ponturi de coleus :
1. Nu conteaza cum semeni semintele, ca e in tava , ca e in minisera , ca e in pastile Jiffy, ca e in pahar de rasad , daca semintele sunt bune ele vor incolti oricum daca au un pic de caldura. De exemplu daca vrei sa grabesti incoltirea lor , pui niste seminte intr-un pahar de rasad si paharul il pui pe o farfuriuta sa stea langa aragaz, cand se gateste o sa fie mai cald in preajma lui. Dar fiecare seamana in ce vas crede si poate.
2. Nu conteaza desimea semanatului , oricum nu toate plantele vor reusi sa ramana vii si char daca cresc toate o sa le raresti si pastrezi ce e mai bun pentru ca o sa te trezesti si cu coleus verde simplu fara alte culori pe planta adica fara aspect atractiv . Eu cumpar doar un plic si de obicei dintr-un plic impart in vreo 4 pahare . Multi pui nu or sa razbata si or sa moara dar chiar si numai jumatate din seminte daca ies si se fac mari tot e bun. Eu vand rasadurile cu 20 de bani bucata cand se fac de 10 cm la o cafenea cu care colaborez si le asigur si alte plante, sub pretul pietii si asigur inclusiv service, la florile plantate, udat, tratamente, ingrasat, etc.
3. Este al 3 lea sau al 4 lea an de cand seman coleus si intamplarea a facut sa gasesc numai plic de la Amia si numai la dedeman . Plicul nu o sa aiba varietati rare cum ar fi coleusul violet inchis sau portocaliu sau coleusul cu marginile frunzei creata sau coleus cu forma frunzei asemanatoare cu a celei de stejar. Tocmai de aceea am si cumparat planta pentru ca din plic nu o sa iasa varietatea asta. Din plic rasar varietati comune clasice iar probabil de unde am cumparat puiul de coleus ei procura seminte de hibrizi. Coleus cu marginea creata/ondulata o sa se mai gaseasca la dedeman dar probabil peste 1-2 luni or sa aduca dar este scump coleusul la ghiveci acolo indiferent de varietate , 3-4 fire la un ghiveci costa 12 lei. Este mullt prea scump avand in vedere ca planta se obtine/cultiva usor. Poate doar faptul ca e vorba de varietate mai rara sa merite banii dar atat timp cat nu se doreste strangerea de seminte si nu exista interes profesionist/de colectionar atunci tot nu merita banii.
Degeaba are plicul de seminte pe poza o gramada de varietati ca majoritatea vor iesi cu frunza mai mult verde, unele cu mult verde si doar cativa stropi de rosu, altele cu galben pe mijlocul frunzei si mai multe de tipul Fairway rose coleus :
care si asta de multe ori nu e chiar asa de intens colorat ca in poza. Cu alte cuvinte sunt dezamagit de ce se afla in plic pentru ca nu sunt varietati mai rare pentru colectionari si daca vrei asa ceva trebuie sa umbli sau sa ai noroc sa gasesti undeva o planta .
4. Paharul in care ai semanat sa stea undeva la aer curat nu in vreun colt de geam sau de camera nearisit (e foarte important asta) sa nu apara o pelicula fina de mucegai pe pamant ca nu mai iese nimic. Daca incepe sa apara asa ceva zgarii suprafata cu un pix si scoti la aer ghiveciul o perioada.
5. Coleusul se inmulteste usor prin butasire in apa adica tai un lastar si il pui in pahar cu apa . Varietatile hibride frumos colorate (cu frunza visiniu inchis sau portocaliu) se inmultesc mai greu asa ca nu intotdeauna fac radacini in apa si mor.
Daca o planta adulta de coleus creste pana la 50 cm inaltime si are sa zicem 30 de cm diametru, si tai un lastar de la ea si se prinde atunci noua planta nu o sa se mai faca la fel de mare ci de 40 cm inaltime si 25 cm diametru. Deci va fi mai mica un pic, si tot asa din ce in ce mai mica cu cat urci cu stransul de crengute mai spre varful plantei , e si logic ca lastarii mai de sus nu au potential mare . De aceea lastarii cei mai jos intotdeauna sunt cei mai indicati daca vrem sa inmultim planta si avem nevoie de tufa mai mare pentru a acoperi un gol in gradina/pe o alee.. Daca noile plante clonate mai au si parte de caldura mare vara si nu sunt udate la timp atunci vor forma spicul de floare mai repede decat planta mama.
6. Daca nu te intereseaza sa salvezi seminte si nici floarea, care nu miroase, atunci e bine sa rupi bobocul de floare imediat de cum il vezi pentru ca floarea este semn de imbatranire si planta nu mai are putere mare de a lastari. Planta tot va imbatrani oricum dar daca rupi bobocii de floare atunci mai castiga timp.
7. Coleusul raspunde bine la ingrasamant asa ca nu e bine sa abuzezi cu ingrasamant ca va forma frunze uriase si in majoritatea cazurilor nu arata estetic.
8. Coleusul este o planta lacoma , odata ce nu mai este pui incepe sa aiba crestere accelerata (odata cu venirea verii) si consuma multe resurse din sol dar consuma si multa apa . Chiar foarte multa daca este tufa mare . Azi uzi pamantul si a 2a zi este uscat la ea in zilele de vara.
Avand in vedere ca suprafata foliara este mare (mai ales daca a avut parte si de ingrasamant si a format frunze relativ uriase) atunci si suprafata de transpiratie/evaporare este mare .
9. Coleusul poate sta in soare chiar si in zilele de vara dar la amiaza e bine sa fie ferita deoarece apar usoare arsuri pe frunze de la soare. Soarele ajuta si intensifica culoarea galben-palid la coleus daca planta are frunze cu galben in mijloc si ii da o nuanta mai aproape de galben si o face mai frumoasa.
Unii au spus pe internet ca daca coleusul sta la umbra, o sa aiba culorile mai vii indiferent de specie, dar am constatat din propria experienta ca e total invers. Dar asta poate depinde si de temperatura, apa, sol, pentru ca deja se observa in poza mea sau poate nu prea, culoarea devine spalacita daca e scapat pamantul cam uscat .
10. Nu imi aduc aminte sa fie coleusul sensibil la fainare sau sa adune paduchi ,daca aveam probleme tineam minte.
Una peste alta, coleus este o planta usor de procurat, usor de crescut, cu intretinere aproape 0 si foarte decorativa . Pacat ca nu este asa de populara sa fie plantata in gradini publice si parcuri . Singurul inconvenient este ca inghite multa apa si nu rezista la seceta si daca cei de la administrarea parcurilor ar amana udarea ei atunci pot pierde planta usor. Niste aranjamente in parcuri publice cu coleus ar iesi grozav dar in romania atat timp cat nu exista constiinciozitate si corectitudine nu o sa vedem asa ceva in parcuri nici in 500 de ani.
Cand spun intretinere aproape 0 ma refer la faptul ca varful plantei trebuie ciupit ca sa se stimuleze lastarirea ei , in functie si de gradina sau de inaltimea unde este plantata ,daca de exemplu se afla in jardiniere la geam. In conditii excelente de lumina si hrana si apa poate face tufa destul de mare si atunci s-ar putea sa fie nevoie de tunderea ei. si mai ales ciupirea bobocilor de flori ca sa dureze planta cat mai mult.
Succes si mult noroc la coleus cat mai colorat !