mflorian
Înmulţirea clematitelor prin seminţe este destul de laborioasă.
Seminţele trebuie să se maturizeze pe tufă şi se culeg la sfîrşitul toamnei. Se plantează imediat şi se plasează afară, la rece peste iarnă (stratificare). Primăvara ghiveciul se udă şi se introduce într-o pungă transparentă pentru a păstra umezeala. Apoi se aşteaptă între o lună şi 3 ani (funcţie de varietate) pînă seminţele germinează. În tot acest timp trebuie asigurată umiditate constantă şi aer (punga nu trebuie să fie închisă ermetic).
Înmultirea prin butaşi se face, fie primăvara cu butaşi verzi, fie vara cu butaşi semilemnoşi sau iarna, cu butaşi lemnoşi. Cel mai uşor este cu butaşi verzi, după cum urmează. Primăvara se recoltează un lăstar proaspăt crescut. Se îndepărtează partea crudă de deasupra, care se
îndoaie cînd lăstarul este ţinut vertical. Imediat sub această porţiune se păstrează partea verde, respectiv 1 nod cu frunze, astfel: se taie deasupra nodului la aprox. 2-3 cm şi sub nod la aprox. 10-20 cm. Această tăietură se face fie sub apă, fie normal dar butaşul se introduce imediat în apă. Din cele 2 frunze rămase pe butaş, una se îndepărtează şi cealaltă se taie la jumătate. Toate tăierile trebuie făcute cu unelte foarte ascuţite, pentru a avea suprafeţe tăiate cît mai uniform. Aceasta impiedică într-o oarecare măsură putrezirea. Se înfige tija inferioară într-un amestec de o parte turbă şi o parte nisip, care, în prealabil, a fost tratatî cu fungicid. Drenajul trebuie să fie foarte bun, altfel butaşul putrezeşte. Se ţine la răcoare îintre 15-20 grade) şi lumină, dar nu soare direct. Dupa 3-7 săpatămîni ar trebui să apară un lăstar nou din nod, semn că butaşul s-a prins.
Înmulţirea prin marcotaj este cea mai puţin laborioasă. Se alege o ramură joasă, crescută în anul curent sau în anul trecut şi se îngroapă o porţiune cu 2 noduri (bineînţeles, fără a o rupe de pe planta-mamă). În anul următor, ramura va avea rădăcini şi va putea fi detaşată şi replantată.