În România există încă trei institute de cercetare agricole care deţin şi dezvoltă soiuri de tomate: Staţiunea de Dezvoltare-Cercetare pentru Legumicultură Buzău, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură (ICDLF) Vidra (localitate aflată în judeţul Ilfov, aproape de Bucureşti) şi Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut (aflată la 30 de kilometri de Târgu-Mureş).
Din cauza restrângerii de activitate din ultimii 29 de ani, dar şi din pricina desfiinţării sprijinului financiar încă din 2007, cantităţile de seminţe produse nu sunt foarte mari, fiind insuficiente la cererea relativ mare de pe piaţă.
Cercetătorii români spun că problema productivităţii la soiurile româneşti a fost rezolvată, practic se pot obţine producţii similare cu soiurile importante, însă rămâne problema rezistenţei, ceea ce îi face pe legumicultorii români „să fugă“ când aud de tomate autohtone. De 15-20 de ani, legumicultorii preferă soiurile de seminţe de import, dar cererea din partea consumatorilor ar putea schimba în perioada următoare optica producătorilor.
„Se cumpără tot ce producem. Nici nu facem faţă la cererea de seminţe şi răsaduri de roşii. Colecţia noastră de seminţe la SDCL Buzău conţine peste 500 de soiuri de seminţe de roşii. În trecut, vorbeam de roşii de consum şi roşii de industrializare. În prezent, vorbim de zeci şi zeci de soiuri şi hibrizi specializaţi. Pentru consum, roşiile nu trebuie să fie fade, trebuie să fie dulci-acrişoare la gust, să înţepe la limbă, să aibă un conţinut ridicat de vitamina C şi altele. La roşiile pentru industrializare, acestea nu trebuie să fie acide, iar conţinutul de substanţă uscată nu trebuie să depăşească 6%“
Toluta-expert in gradinareala