In unele cazuri am mai folosit si "marcotajul in fusta" (cred ca asa se cheama). Taietura se face ca in imagine, doar ca nu e unica, ci sunt mai multe de jur imprejur
http://www.gardensimply.com/graphics/layr2.jpg Tin minte ca la hibiscus metoda asta mergea mai bine decat inelarea simpla.
Cu putregaiul... e discutabil. Logica spune ca ar trebui sa lucreze in continuare si sa atace tesutul. Practica a demonstrat ca nu se intampla intotdeauna asa. O planta sanatoasa creeaza bariere.
Tin minte o discutie pe un forum intre "oameni grei"
: bonsaisti de talie, specialisti (printre care un fitopatolog si-un micolog), alti pasionati cu tone de experienta. Se ridicase aceeasi problema: ce se intampla sub o rana neprotejata care se inchide in cele din urma? Evident ca erau pareri impartite; unii erau net pt sigilarea ranii, curatarea si eliminarea oricarei urme de tesut mort, etc. Altii (printre care si Walter Pall, mi-aduc bine aminte pt ca era printre cei mai vehementi
) care spuneau ca nu protejeaza niciodata ranile mari si cu toate astea nu au avut niciodata probleme. Cel putin, nu la modul ca putregaiul ar fi lucrat prin interior si ar fi afectat planta.
Apoi, s-a dezvoltat un pic si s-a pus si problema "copacilor goi pe dinauntru". Dupa o anumita varsta, orice copac incepe sa "moara din interior". Cu toate astea, planta o duce bine-mersi si poate trai inca alte sute de ani in continuare, asa gaunos, pt ca traseul sevei nu este afectat; intr-o planta viata pulseaza la suprafata, nu in profunzime. Problemele incep abia cand nu se mai poate sustine si moare pentru ca se prabuseste sub propria greutate. In bonsai nu se pune aceasta problema, proportiile sunt altele, greutatea nu joaca un rol important.
Nu s-a putut ajunge la o concluzie de genul "cum e mai bine?".
In final, s-a cazut de acord ca fiecare poate proceda cum crede de cuviinta sau cum a fost obisnuit
; cine vrea sa sigileze, sa sigileze! cine vrea sa lase ranile deschise, s-o faca!